duminică, 27 septembrie 2009

Traian Basescu despre fondurile nerambursabile, in Bihor

Basescu, pe 27 sept. ac in Oradea, despre fondurile europene nerambursabile (fonduri structurale):

Vreau să ştiţi că se acreditează cifra de 32 de miliarde, sunt 54 patru de miliarde, pentru că la cele 32, noi trebuie să mai avem o contribuţie de 22 de miliarde ca să putem utiliza banii şi aceşti bani sunt garantaţi de Guvern, în fiecare an. Deci, discutăm de cheltuirea a 54 de miliarde de euro, 32, bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, 22 de miliarde, contribuţia noastră, până la sfârşitul lui 2013. Sigur, dacă vom fi neputincioşi, mai avem doi ani de graţie să-i cheltuim, dar avem 54 de miliarde de euro, care pot schimba ţara. Or, fără reducerea birocraţiei, acest lucru nu este posibil şi nici prin menţinerea incompetenţelor în aparatul de stat.

tags: fonduri europene, fonduri nerambursabile, fonduri structurale, Uniunea Europeana
sursa: Presidentia Romaniei

vineri, 25 septembrie 2009

Contractul de finantare europeana - reabilitarea drumului Aiud – Buru

Contractul de finantare europeana nerambusabila, prin care se solicita o suma de 21.943.167 lei finantare nerambursabila, acordata de catre Uniunea Europeana, a fost semnat in 8 octombrie 2008 la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru.

Aceste fonduri europene (fonduri nerambursabile) solicitate prin proiect vor fi alocate prin POR - Axa Prioritara 2, Domeniul Major de Interventie 2.1: „Reabilitarea si modernizarea retelei de drumuri judetene, strazi urbane – inclusiv constructia/reabilitarea soselelor de centura” si vor fi gestionate prin intermediul ADR Centru, in calitate de Organism Intermediar.

Conform indicatorilor din proiect, prin reabilitarea infrastructurii DJ 107M se va realiza repararea a 6 poduri, 82 podete vor fi refacute, reparate sau largite, se va reduce timpul de parcurgere a acestei zone cu circa 30 minute, se vor crea 25 pensiuni agroturistice si cel putin 25 noi locuri de munca. www.adrcentru

marți, 22 septembrie 2009

Obiectivul strategic al Centrului regional EUROPE DIRECT Transilvania de Nord

Obiectivul strategic al Centrului regional EUROPE DIRECT Transilvania de Nord (gazduit de Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Vest) este de a creste calitatea procesului de adaptare si transmitere la nivel local/regional a prioritatilor de comunicare si a agendei europene la zi, prin incurajarea crearii unei Retele regionale a Noii Generatii de Jurnalisti Europeni.

Prin aceasta, isi propun sa contribuie la obiectivul global legat de o mai buna cunoastere vizavi de functionarea si rolul institutiilor europene si a modului in care deciziile acestora ne afecteaza viata de zi cu zi.

vineri, 18 septembrie 2009

Development Camp 2009 la Venus

Ministerul Afacerilor Externe, în parteneriat cu PNUD România organizează, în perioada 16-20 septembrie 2009, la Venus (jud. Constanţa), cea de-a doua ediţie a Şcolii Române de Dezvoltare.

Evenimentul îşi propune să reunească principalii actori ai comunităţii de dezvoltare din România, în vederea împărtăşirii de experienţă şi bune practici şi a intensificării dialogului cu alţi donatori, guverne partenere, organizaţii internaţionale şi ONG-uri.

Ediţia din acest an urmăreşte prezentarea şi dezbaterea rolurilor individuale şi a modalităţilor de cooperare inter-sectorială în politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi implementarea Strategiei naţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare, în conformitate cu angajamentele asumate prin Declaraţia de la Paris, Agenda de Acţiune de la Accra şi Consensul European. Totodată, evenimentul, prin natura sa, va fi o importantă ocazie în sensul consolidării reţelei de specialişti români în domeniul cooperării internaţionale pentru dezvoltare.

Vor fi invitaţi să participe reprezentanţi ai ministerelor de linie din România, ai noilor state membre ale UE şi ai guvernelor statelor partenere, ai sectorului neguvernamental, atât din ţară, cât şi din statele prioritare pentru politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare promovată de România, precum şi reprezentanţi ai mediului academic şi ai mass-media naţionale. Pentru mai multe detalii consultati agenda si descrierea evenimentului.
sursa: portalul de Asistenta Oficiala pentru Dezvoltare

marți, 8 septembrie 2009

APAREGIO are de recuperat 2,6 milioane de la locuitori si institutii

APAREGIO SA are de recuperat de la locuitorii, agentii economici si institutiile publice ale municipiului Targu-Jiu aproximativ 2.600.000 lei. Potrivit directorului APAREGIO Gorj, Ion Popescu, jumatate din suma respectiva este reprezentata de datoriile locuitorilor municipiului, iar cealalta jumatate se imparte intre datoriile agentilor economici si cele ale institutiilor publice din oras.

Cele mai mari datorii le au gradinitele si scolile, care au acumulat peste 450.000 lei, fiind urmate de Spitalul Judetean, cu 75.000 lei, si Penitenciarul Targu-Jiu, cu 40.000 lei.

"Dorim sa luam o serie de masuri pentru urgentarea recuperarii banilor, cea mai importanta fiind cea a sistarii apei. Noi lucram ca intr-un cerc, iar banii trebuie sa fie rulati", a precizat directorul APAREGIO. Ion Popescu a mai declarat ca spera ca o mare parte dintre datoriile unitatilor de invatamant sa fie achitate in perioada imediat urmatoare.
sursa: www.administratie.ro

vineri, 4 septembrie 2009

Administratorul Fondului de burse si pentru ONG-uri

Administratorul Fondului pentru ONG-uri - entitatea care asigură gestionarea financiară şi implementarea proiectelor finanţate prin Fondul pentru ONG-uri din cadrul Mecanismului Financiar SEE;

Administratorul Fondului de burse - entitatea care asigură gestionarea financiară şi
implementarea proiectelor finanţate prin Fondul pentru sprijinirea cooperării dintre
şcoli/burse de şcolarizare din cadrul Mecanismului Financiar SEE, având atât calitatea de intermediar, cât şi cea de promotor de proiect în conformitate cu prevederile Acordului de grant;
(glosari de termeni fonduri europene)

miercuri, 2 septembrie 2009

Avansul in cadrul Mecanismului Financiar SEE

Art. 10 – (1) Avansul este acordat promotorilor de proiecte de fonduri, în limita stabilită prin contractul de implementare/acordul numai în cazul în care acesta a fost solicitat şi justificat în cadrul proiectului şi aprobat de Oficiul Mecanismului Financiar, conform acordului de grant şi a Regulilor şi procedurilor, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Sumele acordate ca avans pentru proiectele finanţate în cadrul Mecanismului
Financiar SEE
, se deduc din valoarea cererilor de rambursare transmise de promotorii de proiecte, conform condiţiilor predefinite şi selectate de promotorii de proiecte, în concordanţă cu prevederile contractului de implementare şi cu Regulile şi procedurile, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Promotorii de proiecte pot acorda din avansul primit sume partenerilor şi contractorilor, după caz, în condiţiile stabilite de Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare prin contractele de implementare.

(4) Dacă niciun Raport Intermediar al Proiectului nu a fost depus la Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare de promotorul de proiecte în termen de maxim 6 luni de la primirea avansului, acesta se restituie Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare în termen de 10 zile lucrătoare de la expirarea termenului maxim de depunere.

(5) Sumele recuperate potrivit prevederilor alin.(4) din avansul acordat, se restituie
Oficiului Mecanismului Financiar de către Autoritatea de Certificare şi Plată după primirea acestora de la Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare.

(6) Avansul acordat promotorilor de proiecte prevăzuţi la art.6 alin.(1), lit. c), rămas
neutilizat la finele exerciţiului bugetar se reflectă în excedentul bugetului local şi, respectiv, în fondul de rulment şi va fi utilizat în anul următor cu aceeaşi destinaţie, prin derogare de la prevederile art. 58 alin. (3) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.11 În cazul Fondului pentru ONG-uri, modul de utilizare a avansului se stabileşte conform acordului încheiat între Comitetul Mecanismului Financiar şi Administratorul Fondului pentru ONG-uri. (proiect OG)