joi, 23 iulie 2009

Indeplinirea criteriului de eligibilitate

INSTRUCŢIUNE
cu privire la îndeplinirea criteriului de eligibilitate referitor la dovada proprietăţii asupra imobilului obiect al cererii de finanţare aplicabilă pentru domeniile majore de intervenţie 3.2, 3.4 şi 5.1 în cadrul solicitanţilor de finanţare unităţi de cult şi instituţii de învăţământ superior (universităţi, academii de studii, institute)

Astfel, pentru cererile de finanţare depuse în cadrul Programului Operaţional Regional, domeniile majore de intervenţie 3.2 „Reabilitarea /modernizarea / dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”, 3.4 „Reabilitarea /modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă” şi 5.1 „Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”, pentru solicitanţii de finanţare unităţi de cult, instituţii de învăţământ superior (universităţi, academii de studii, institute) se va accepta ca dovadă a dreptului de proprietate asupra imobilului obiect al cererii de finanţare, extrasul de carte funciară având înscrierea dreptului de proprietate anterior intrării în vigoare a Legii cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1006, republicată.

marți, 14 iulie 2009

Candidatii si functiile vicepresedintilor Parlamentului European

Preşedintele Parlamentului European a anunţat lista candidaţilor nominalizaţi pentru cele 14 posturi de vicepreşedinte al Parlamentului European. Având în vedere că numărul candidaţilor a fost mai mare decât cel al posturilor, a avut loc un vot secret pe un buletin de vot comun.

Candidaţii pentru cele 11 locuri vacante sunt:

Roberta ANGELILLI (PPE, Italia)
Silvana KOCH-MEHRIN, (ALDE, Germania)
Edward McMILLAN-SCOTT (ECR, Regatul Unit)
Isabelle DURANT (grupul Verzilor/EFA, Belgia)
Michał Tomasz KAMIŃSKI (ECR, Polonia)
Miguel Ángel MARTÍNEZ MARTÍNEZ (S&D, Spania)
Dagmar ROTH-BEHRENDT (S&D, Germania)
Libor ROUČEK (S&D, Republică Cehă)
Pál SCHMITT (PPE, Ungaria)
Alejo VIDAL-QUADRAS (EPP, Spania)
Diana WALLIS (ALDE, Regatul Unit)
Rainer WIELAND (EPP, Germania)

În ceea ce priveşte al treilea tur de scrutin, vom reveni mâine, 15 iulie, cu rezultatul votului. De menţionat că ordinea numărului de voturi obţinute stabileşte ordinea precedenţei vicepreşedinţilor.

EPP - Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat)
S&D - Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi a Democraţilor în Parlamentul European
ALDE - Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa
GREENS/ EFA - Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană
ECR - Conservatorii şi Reformiştii Europeni
GUE/ NGL - Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică
EFD - Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei
NA - Deputaţi neafiliaţi

Funcţiile vicepreşedinţilor
În caz de absenţă, de imposibilitate de exercitare a funcţiei sau în cazul în care doreşte să participe la dezbatere, Preşedintele este înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi. Preşedintele poate delega vicepreşedinţilor orice funcţie, precum reprezentarea Parlamentului European cu ocazia anumitor ceremonii sau acte determinate.

Preşedintele poate desemna un vicepreşedinte care să exercite responsabilităţile conferite Preşedintelui cu privire la admisibilitatea întrebărilor parlamentare adresate Consiliului sau Comisiei.

Vicepreşedinţii, împreună cu Preşedintele compun Biroul PE, care printre altele se ocupă şi de relaţiile cu parlamentele naţionale. Unul dintre vicepreşedinţii însărcinaţi cu dezvoltarea relaţiilor cu parlamentele naţionale conduce delegaţia la Conferinţa organelor specializate în afaceri comunitare (COSAC).

Trei vicepreşedinţi, aparţinând cel puţin a două grupuri politice diferite sunt desemnaţi ca membri permanenţi ai delegaţiei Parlamentului în Comitetul de Conciliere.
sursa: Parlamentul European

joi, 9 iulie 2009

Comisia Europeana lanseaza o initiativa privind sanatatea tinerilor

Implicarea mai activă a tinerilor în elaborarea politicilor comunitare în materie de sănătate reprezintă obiectivul unei iniţiative lansate astăzi de comisarul european pentru sănătate, Androulla Vassiliou.

Iniţiativa debutează cu o conferinţă pe tema sănătăţii tinerilor, care are loc la Bruxelles în perioada 9‑10 iulie 2009. Peste 200 de tineri din întreaga Europă, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, se vor întâlni cu responsabilii politici şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor de sănătate pentru a dezbate aspecte esenţiale din domeniul sănătăţii, precum consumul de alcool, tutun şi droguri sau activităţile fizice şi sănătatea mentală. Vor fi abordate şi chestiuni transversale, precum criza financiară, inegalităţile din domeniul sănătăţii şi al educaţiei şi rolul mass-mediei.

Conferinţa este organizată împreună cu Forumul european al tinerilor şi este completată de un site web multilingv accesibil prin intermediul portalului UE privind sănătatea; acest site include un blog care va permite tinerilor să-şi exprime punctul de vedere în materie de sănătate.
sursa: Parlametul European, 9 iulie 2009