joi, 31 martie 2011

Finanţare europeană de 588 milioane de lei pt Iasi in 2010

nichita_microfon.jpgÎn şedinţa Consiliului Local de pe 28 martie, primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, şi-a prezentat raportul de activitate pe anul 2010. În mesajul său, primarul a subiliniat faptul că 2010 a fost anul accentuării crizei economice, având drept consecinţă reducerea majoră a încasărilor la bugetul Municipiului Iaşi.

În acest context dificil, administraţia locală şi-a stabilit ca prioritate asigurarea funcţionalităţii oraşului, prin menţinerea serviciilor publice la un standard cât mai înalt de calitate, în ciuda crizei şi a bugetelor reduse. O altă ţintă deosebit de importantă pe care şi-a stabilit-o Primăria Municipiului Iaşi a reprezentat-o absorbţia de fonduri europene pentru demararea marilor lucrări de infrastructură.

Practic, anul 2010 a reprezentat pentru Primăria Municipiului Iaşi anul confirmării capacităţii de a contracta finanţări europene pentru marile proiecte de dezvoltare ale oraşului. Astfel, Iaşul a reuşit să finalizeze două proiecte importante, ambele în parteneriat cu Consiliul Judeţean: Centrul expoziţional Moldova (37, 8 milioane lei) şi Reabilitarea şi dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia (16 milioane lei).

Tot în 2010 au fost semnate contracte mari cu finanţare europeană ce totalizează o valoare totală de 588 milioane lei. Astfel au fost parafate proiectele privind Zona de agrement Ciric (46 milioane lei), Axa de dezvoltare Nord Sud Pasaj Octav Băncilă (88 milioane lei), Dezvoltarea axei de transport Est-Vest (90 milioane lei), Dezvoltare reţea rutieră în zona culturală, istorică şi turistică (91 milioane lei), Centrul tehnologic regional (18 milioane lei) şi Reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Iaşi, în valoare de 253 milioane lei.

De asemenea, Primăria Municipiului Iaşi are elaborate documentaţiile pentru proiecte europene ce urmează a fi parafate în 2011, în valoare de 293 milioane lei. Acestea sunt "Dezvoltare şi reabilitare arteră funcţională Sud" (87 milioane lei), Managementul traficului (91 milioane lei), Creşterea accesibilităţii spre zona centrală (7,5 milioane lei), Autogara Iaşi (91 milioane lei), Extinderea şi reabilitarea Centrului de bătrâni Sf. Parascheva (10 milioane lei) şi înfiinţarea Muzeului Municipal (5,5 milioane lei). (Portalul National de Administratie)

vineri, 4 martie 2011

Succes important pentru filmul „Discursul regelui”, realizat cu sprijinul UE

Și Oscarul se atribuie filmului… Succes important pentru filmul „Discursul regelui”, realizat cu sprijinul UE

Comisarul european Androulla Vassiliou salută succesul important al filmului „Discursul regelui”, realizat cu sprijinul UE, care a fost laureat cu patru Oscaruri duminică seară la Hollywood, în cadrul celei de-a 83-a ceremonii a Premiilor Academiei. Filmul, care a primit sprijin pentru distribuție în valoare de 562 000 EUR din fondul UE MEDIA pentru cinema, a primit marile Premii pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor (Tom Hooper), cel mai bun actor (Colin Firth) și cel mai bun scenariu original (David Seidler). Un alt film sprijinit prin MEDIA, „Într-o lume mai bună”, regizat de daneza Susanne Bier, a obținut statueta pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

D-na comisar Vassiliou, responsabilă de domeniul educației și culturii, a afirmat: „Ce seară extraordinară pentru industria europeană de film și pentru programul MEDIA. Europa iubește cinematograful, iar lumea iubește filmele noastre! Felicitările mele lui Tom Hooper și Susanne Bier, care au arătat că nu e nevoie de un buget uriaș pentru a face filme de top la nivel mondial. Aceasta arată că industria europeană de film poate concura cu cei mai buni.”

Tom Hooper a realizat „Discursul regelui” cu un buget la limită după standardele Hollywoodului, mai puțin de 11 milioane EUR. Finanțarea pe care a primit-o filmul din partea MEDIA are drept obiectiv încurajarea distribuției în afara țării în care a fost realizat – în acest caz, în afara Regatului Unit.

sursa: http://europa.eu/