vineri, 6 ianuarie 2012

Asigurarea cofinanţării pentru proiectele europene in Tulcea

Refacerea infrastructurii străzilor şi asigurarea cofinanţării pentru proiectele europene - priorităţile primăriei municipiului Tulcea în 2012

'Anul acesta trebuie să asigurăm cofinanţarea pentru proiectele care sunt realizate în oraş şi pentru a asigura lucrările de îmbunătăţire a infrastructurii străzilor. Intenţia mea este ca tot ce există disponibilităţi financiare care se pot lua din alte capitole să fie alocate pentru infrastructura drumurilor din oraş', a declarat joi primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea.

Potrivit sursei, până în momentul de faţă, în oraş au fost reabilitate circa 40 de străzi, anul acesta urmând să fie finalizate alte 18 străzi, iar în 2013 - încă 20 de străzi, lucrările fiind finanţate printr-un proiect sprijinit financiar de Uniunea Europeană. De altfel, în cadrul aceluiaşi proiect, potrivit sursei, anul acesta în Tulcea urmează să fie pusă în funcţiune şi staţia de epurare a apelor uzate şi menajere.

În mai 2008, Uniunea Europeană a aprobat acordarea a 113.786.589 de euro pentru realizarea master-planului iniţiat de societatea Aquaserv în vederea reabilitării şi extinderii reţelelor de apă şi apă uzată din oraşele Tulcea, Isaccea, Sulina şi Măcin. Cea mai mare sumă, respectiv circa 70 de milioane de euro, a fost alocată pentru lucrările de reparaţie a reţelelor de apă şi apă uzată din oraşului Tulcea, precum şi pentru realizarea unei staţii de epurare în municipiu. AGERPRES
tags: fonduri europene, proiecte europene, tulcea, fonduri structurale, investitii, cofinantare proiecte, delta, ue

joi, 22 decembrie 2011

Angajamente pentru angajaţii publici care gestionează fonduri UE

Angajaţii publici care gestionează fonduri UE vor semna angajamente privind evitarea conflictelor de interese

Salariaţii din instituţiile publice de gestionare a fondurilor europene vor trebui să semneze o declaraţie pe proprie răspundere şi un angajament de a nu presta activităţi susceptibile să genereze conflicte de interese sau incompatibilităţi, potrivit unui memorandum adoptat, miercuri, de Guvern, pentru aprobarea unui Cod de conduită în gestionarea fondurilor UE.

"Declaraţia prevede faptul că fiecare persoană a luat cunoştinţă de situaţiile de incompatibilitate şi conflicte de interese reglementate de legislaţia în vigoare şi, de asemenea, un angajament de a nu presta activităţi susceptibile să genereze conflicte de interese sau incompatibilităţi", a explicat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban.

Printre altele, codul prevede că persoana care lucrează în sistemul de gestionare a fondurilor comunitare nu poate gestiona activităţi remunerate de formator, deci odată ce eşti angajat, nu poţi să fii şi formator în domeniu. De asemenea, oficialul public nu poate fi implicat în domeniul privat în implementarea sau managementul proiectelor pentru care a participat în procesul de luare a deciziei de aprobare pentru o perioadă de minimum 12 luni de la semnarea contractului de finanţare, chiar dacă în această perioadă îi încetează raporturile de muncă cu autoritatea de management sau organismele internaţionale, a mai exemplificat ministrul Afacerilor Europene.

sursa: Portalul National de Administratie
citeste toata stirea: http://www.administratie.ro/articol.php?id=38414
tags: fonduri europene, fonduri structurale, fonduri nerambursabile

joi, 1 decembrie 2011

Salzburg câștigă un premiu acordat de UE

Salzburg câștigă premiul acordat de UE orașelor cu cele mai bune facilități pentru persoanele cu handicap

Bruxelles, 1 decembrie 2011 – Orașul austriac Salzburg a fost declarat astăzi câștigătorul premiului european Access City Award 2012, prin care se urmărește ca orașele europene să devină mai accesibile persoanelor cu handicap. Acest premiu, decernat în fiecare an, are ca scop recunoașterea eforturilor de îmbunătățire a accesibilității în mediul urban și promovarea participării în condiții de egalitate a persoanelor cu handicap. Comisia Europeană a apreciat angajamentul de lungă durată al orașului Salzburg, abordarea coerentă și rezultatele excelente în ceea ce privește îmbunătățirea accesibilității, la care au participat direct persoanele cu handicap.

Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție, a decernat premiul cu ocazia Zilei europene a persoanelor cu handicap. Inițiativa, organizată în parteneriat cu Forumul european al persoanelor cu handicap (EDF), este o acțiune-cheie din cadrul strategiei UE pentru persoanele cu handicap (IP/10/1505 și MEMO/10/578) și urmărește promovarea inițiativelor privind accesibilitatea în orașele europene.

„Asigurarea unei vieți accesibile pentru toți cetățenii este unul dintre principalele obiective ale strategiei noastre pentru o Europă fără bariere”, a declarat Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție. „Access City Award contribuie la recunoașterea și promovarea bunelor practici în întreaga Europă, acum, când se înregistrează o îmbătrânire a populației, iar accesibilitatea pentru toți devine o necesitate. Accesibilitatea poate fi un stimulent pentru inovare și creștere economică. Acest lucru este deosebit de relevant în actualul climat economic. Susțin ideea unui Act privind accesibilitatea pentru Europa și intenționez să prezint o propunere în acest sens până la sfârșitul anului 2012.”

Juriu european a desemnat câștigător orașul Salzburg pentru realizările sale excepționale în toate domeniile-cheie legate de accesibilitate: spațiul construit și spațiile publice; transportul și infrastructurile conexe; informare și comunicare, inclusiv tehnologiile noi, facilități și servicii publice.

Ceilalți finaliști au fost (în ordine alfabetică):

Cracovia (Polonia), oraș ales pentru angajamentul său de a îmbunătăți accesibilitatea în contextul problematic al unei infrastructuri inaccesibile și pentru atenția specială acordată accesului la monumentele aflate în patrimoniul cultural;

Marburg (Germania), oraș ales pentru angajamentul său de lungă durată în ceea ce privește accesibilitatea, pentru strategia sa clară pentru viitor, concepută pe termen lung, și pentru integrarea exemplară a persoanelor cu handicap în proiectele privind accesibilitatea dezvoltate la nivel municipal, din faza de planificare până în cea de execuție;

Santander (Spania), oraș care se numără printre finaliști datorită preocupării constante de a elabora programe urbane bazate pe accesibilitate și pe o abordare universală din punct de vedere conceptual, precum și datorită calității și a durabilității rezultatelor obținute.

La a doua ediție a Access City Award au participat 114 orașe din 23 de state membre ale UE care trebuiau să dovedească faptul că au făcut eforturi și au înregistrat rezultate în cea ce privește garantarea unui acces în condiții e egalitate pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă sau abilități. Juriile naționale, alcătuite din persoane cu handicap și experți în accesibilitate, au preselectat 31 de candidați pentru etapa europeană a concursului.
tags: fonduri europene, UE, fonduri nerambursabile, uniunea europeana
sursa: http://europa.eu/rapid/pressReleasesAction.do?reference=IP/11/1492&format=HTML&aged=0&language=RO&guiLanguage=en

marți, 15 noiembrie 2011

Reprezentanti ADR Centru si jurnalisti in vizita

Delegatia formata din reprezentanti ADR Centru si jurnalisti s-a deplasat la proiectul, deja finalizat, in municipiul Aiud. Este vorba de initiativa prin care Consiliul Judetean Alba a dat in folosinta cinci centre sociale, in Abrud, Aiud, Blaj, Cugir si Zlatna.

Prin completarea proiectului finantat prin programul Regio, cu un alt proiect finantat prin POS-DRU, atat Consiliul Judetean Alba, cat si reprezentantii Primariei aiudene, ofera, in prezent, servicii sociale si consiliere de calitate persoanelor care au nevoie de asistenta sociala.

Evenimentul destinat media s-a incheiat prin vizitarea ultimului proiect propus, reabilitarea Colegiului national ”Bethlen Gabor” din Aiud. Cel mai mare buget, la nivel national, alocat vreunui proiect finantat prin DMI 3.4 destinat reabilitarii infastructurii educationale, a fost solicitat pentru reabilitarea acestei scoli, una dintre cele mai prestigioase institutii de invatamant preuniversitar ale minoritatii maghiare din Romania.

Bugetul solicitat, de peste 23 milioane lei, va fi investit in reabilitarea campusului universitar, cresterea numarului de clase, dotarea lor cu echipamente IT si mobilier scolar specific, de care vor beneficia cei peste 580 de elevi ce frecventeaza cursurile.

sursa: http://regio.adrcentru.ro/Detaliu.aspx?t=COMEvenimente&eID=1118

vineri, 7 octombrie 2011

Calendar cereri de proiecte POS DRU iulie 2011

CALENDARUL ORIENTATIV AL LANSĂRII DE CERERI DE PROIECTE PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE ÎN LUNA IULIE 2011

Domenii majore de intervenţie
Data estimată a lansării
(Luna)
Observaţii
AP 1 - Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere
1.1 - Acces la educaţie şi formare profesională iniţială de calitate
-
1.2 - Calitate în învăţământul superior
Octombrie - Noiembrie 2011
Cerere de propuneri de proiecte de grant, implementate la nivel regional, cu o valoare cuprinsă între 50.000-499.999 Euro
1.3 Dezvoltarea resurselor umane în educaţie şi formare profesională
-
1.4 - Calitate în formarea profesională continuă
-
1.5.Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării
-
Axa prioritară 2 - Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii
2.1. Tranziţia de la şcoală la viaţă activă
-
2.2. Prevenirea şi corectarea părăsirii timpurii a şcolii
Octombrie - Noiembrie 2011
Cerere de propuneri de proiecte de grant, implementate la nivel regional, cu o valoare cuprinsă între 50.000-499.999 Euro
2.3. Acces şi participare la FPC
Octombrie - Noiembrie 2011
Cerere de propuneri de proiecte strategice sectoriale, cu o valoare cuprinsă între 500.000-5.000.000 Euro
Axa prioritară 3 – Creşterea adaptabilităţilor şi întreprinderilor
3.1 -Promovarea culturii antreprenoriale
-
3.2 Formare şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii
-
3.3 Dezvoltarea parteneriatelor şi încurajarea iniţiativelor partenerilor sociali şi societăţii civile
-
Axa prioritară 4 - Modernizarea Serviciului Public de Ocupare

sursa: http://www.adrcentru.ro/Detaliu.aspx?t=PFCatalog

miercuri, 28 septembrie 2011

Programul târgului ALEA 2011

Programul târgului ALEA 2011
Sâmbătă – 1 octombrie 2011
Ora 10.00
Deschiderea târgului
Ora 10.30
Vizitarea standurilor
Ora 11.00
Workshop „Cercetare și inovare în sisteme de energie regenerabilă” și
Panel de consultare publică privind valorificarea brevetelor – organizator ADR ”Centru” și ALEA
Ora 12.00
Laborator domestic pentru cetățeni – proiectul ENESCOM – organizator ADR ”Centru”
Ora 14.00
Ora de inventică – întâlnire între inventatori români și elevii unor licee din Alba Iulia
Ora 20.00
Finalul primezi zile a târgului
Duminică – 2 octombrie 2011
Ora 11.00
Deschiderea târgului
Ora 11.30
Laborator domestic pentru cetățeni – proiectul ENESCOM – organizator ADR ”Centru”
Ora 12.00
Eco-spectacol pentru copii – participă grădințe din municipiul Alba Iulia
Ora 17
Tombolă cu premii importante oferite de expozanți
Ora 20
Închiderea târgului
sursa: http://www.adrcentru.ro

marți, 6 septembrie 2011

Proiectul celei mai mari investiţii în infrastructură din Râmnicu Vâlcea

Proiectul pasajului vâlcean Tudor Vladimirescu - semnat cu MDRT

Proiectul celei mai mari investiţii în infrastructură din Râmnicu Vâlcea - un pasaj rutier cu patru benzi, care va lega trei bulevarde, Pasajul Tudor Vladimirescu - a fost semnat luni de reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a anunţat primarul oraşului, Romeo Rădulescu.

"În sfârşit putem spune că cea mai mare investiţie din Râmnicu Vâlcea realizată în ultimii 50 de ani, un pasaj rutier care va debloca handicapul căii ferate ce tranzitează oraşul de la nord la sud, este în cele din urmă realizabilă. Acum câteva ore a fost semnat acest proiect pe fonduri Regio (fonduri europene nerambursabile), ce va facilita tranzitarea municipiului Râmnicu Vâlcea pentru cei care vin dinspre Bucureşti sau cei care vin dinspre Slatina şi merg spre Sibiu. Mâine (marţi - n.r.) acest proiect va fi pus în SEAP şi poate chiar până la sfârşitul acestui an va începe efectiv execuţia lui", a declarat primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Romeo Rădulescu.

Proiectul valorează peste 40 milioane lei, din care 26 milioane lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, 13,4 milioane fonduri guvernamentale, iar restul bani din bugetul local. AGERPRES